Costachel

Revista Esquire lanseaza coperta video

In Tipar on 22 Iulie, 2008 at 9:23 am

Prestigioasa revista Esquire sarbatoreste anul acesta 75 de ani si editorii ei s-au gandit sa celebreze aniversarea intr-un mod mai special: coperta din luna septembrie va fi realizata cu tehnologie E Ink, aceeasi care este folosita de doua dintre cele mai cunoscutele dispozitive E Paper, Sony Reader si Amazon Kindle. Adica, mai pe romaneste, coperta va contine un display electronic.
Ideea a aparut in 2000, afirma redactorul-sef la Esquire, David Granger (in imagine, tinand in maini prototipul copertei), dar tehnologia nu permitea acest lucru atunci. Chiar si acum, a trebuit ca Hearst (care detine atat Esquire, cat si E Ink) sa investeasca bani seriosi pentru crearea unei baterii care sa poata fi incorporata in corpul revistei.
E scump? Sigur. Dar Ford a cumparat repede coperta 2 (care va fi realizata cu aceeasi tehnologie) pentru a-si promova noul mini SUV, Flex. Ca de obicei, publicitatea, daca nu dicteaza, atunci cu siguranta sprijina schimbarea.
Fiind vorba de un inceput, bineinteles ca sunt si o sumedenie de aspecte amuzante. Revista va fi trimisa la distribuitori in camioane frigorifice, ca sa nu se descarce bateriile, iar daca tehnologia, adica display-ul, apartine clar secolului XXI, aplicarea pe revista se va face ca in secolul XIX. Adica manual, ca inserturile pe la noi. Probabil de aceea coperta electronica nu va fi regasita in tot tirajul Esquire (circa 720.000 de exemplare) ci doar in 100.000. Dar, dupa cum afirma Kevin O’Malley, publisher-ul lui Esquire, suntem de-abia la versiunea 1.0 a proiectului.
Doritorii de mai multe informatii le vor gasi in textul complet al articolului din New York Times. Eu ma multumesc deocamdata sa ma intreb daca e vorba de o simpla joaca (precum coperta holografica a lui National Geographic din 1984) sau ideea va prinde si se va dezvolta. „Am vrut ca planul de marketing al masinii sa includa cat mai multa miscare“, a declarat Usha Raghavachari, communications manager pentru S.U.V.-uri la Ford North America Marketing. Poate ca, fara sa vrea, a aratat viitorul industriei tipografice. In fine, daca o sa mai putem s-o numim asa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: